Unii români nu vor mai primi talon de pensie. Motivul pentru care s-a decis așa ceva

Publicat: 24 iun. 2021, 08:31 Autor: Elena Arhiva
Unii români nu vor mai primi talon de pensie. Motivul pentru care s-a decis așa ceva

Schimbare radicală pentru pensionari! Cei care încasează pensia pe card nu vor mai primi talon de pensie de la poştaş, aşa cum se întâmpla până acum.

La sosirea banilor, bătrânii vor fi informaţi electronic despre acest lucru, printr-un e-mail, potrivit unui proiect iniţiat de deputaţi liberali şi adoptat în şedinţa de marţi a Senatului.

Documentul de informare cu privire la sumele plătite se transmite începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card.

Noua propunere legislativă vine în completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin introducerea posibilităţii transmiterii de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cerere, în format electronic, a documentului care face dovada plăţii pentru pensionarii care au optat pentru plata în cont curent sau cont de card.

„Este o iniţiativă a PNL pentru debirocratizare, pentru a trece la o tehnică informatică. Este vorba despre informarea celor care primesc pe card.Până acum, în stilul nostru românesc, dacă avea nevoie de informaţii, trebuia să se deplaseze la oficiul respectiv, să-şi ia datele să vadă de ce a primit atâta, de ce nu a primit.

Prin lege, cei care se ocupă de pensii sunt obligaţi să le trimită şi în format electronic. Poate începem să extindem astfel de iniţiative şi în alte domenii, să nu mai purtăm oamenii pe drumuri, să piardă timpul, ci să fie informaţi la timp”, a explict liderul grupului parlamentar PNL din Senat, Virgil Guran.

Senatul este prima Camera sesizată în acest caz.

Publicat: 24 iun. 2021, 08:31 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×